Cea de-a cincea ediție a Congresului Național al Istoricilor Români (CNIR), organizat sub egida Academiei Române și a Comitetului Național al Istoricilor din România, afiliat la International Committee of Historical Sciences (ICHS), se va desfășura în perioada 9-12 septembrie 2026 la Facultatea de Istorie a Universității din București.
Tema principală a CNIR 2026 – Istoriografia secolului XXI: Evoluții, provocări și oportunități – invită participanții la o reflecție critică asupra transformărilor profunde care au un impact asupra practicilor de cercetare și de transmitere a cunoașterii istorice, implicit prin raportare la surse și lectură. Într-un context global marcat de un declin accentuat al lecturii, al cărui efecte sunt tot mai vizibile în societate, această reflecție devine cu atât mai necesară. În acest context, dictonul ciceronian „Historia magistra vitae” este reperul care va călăuzi dezbaterile aceste ediții.